Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

Popa, cum aude, fuga! pe Pãcalã sã mi-l cate.
ªi gãsindu-l dupã ºurã: – Ei! n-auzi nimic, argate?

• Ce s-aud?
  
  
  • Ascultã!... Cucul!
    
    
    • Ira! bate-l-ar pustia!
      Ba-l aud, pãrinte! Cum nu?
    
    
    
    
  
  
  • Vino dar, sã-þi dau simbria.
    Ce stai? ¤mi vei zice iarãºi: „Anul nu mi-s-a-mplinit?“
  
  
  
  


• Aº!... se poate-acum, stãpâne, sã mai zic? S-a mântuit!
  Cucul naibii! i-auzi colo... doar într-un cântat o þine.
  Dã-mi ce crezi cã mi se cade... ºi-apoi... s-auzim de bine!
  .....................

„Ah! scãpai!“ zicea-n gând popa. „Mulþumescu-þi, Doamne, þie!
ªi mântuitoru-mi, cine-i? Soacra, Dumnezeu mi-o þie!
Zicã lumea orice-ar zice, eu la toþi mereu voi spune:
Fi-vor soacre, multe, rele; ei, dar sunt ºi soacre bune!“
ªi-nspre grajd înaintarã. Acolo, sub un arþar,
Nu departe de intrarea grajdului, stãtea un car.
Iar în grajd doi boi la iesle. – Uite icea! De la noi
Vreau sã pleci bogat acasã. Na, argate, ãºti doi boi.
Ia cu ei ºi carul ãsta, tot averea ta sã fie.
Cred cã e destul de mare pentr-un an aºa simbrie.
N-o sã zici cã-s rãu de platã!

• Nu! Pãcalã i-a rãspuns,
  Cu privirea-n zãri pierdutã. ¤mi plãteºti chiar prea de-ajuns.


• Pãi, de ce mai stai pe gânduri?


• De! la alta mã gândesc.
  Cuc, sã cânte-n miez de toamnã, n-am vãzut de când trãiesc.
  Cum o fi la pene oare? Vroi sã-l vãz cu ochii mei!
  Astfel glãsuind, s-apleacã, ia de jos un retevei,
  Merge-aproape – ºi deodatã: zvârr! cu el în nuc spre babã.