Ispr[vile lui P[cal[Speriatã, ea se dete la o parte-atunci, cu grabã;
ªi de sus, de-a berbeleaca, buf! pe pajiºte-a cãzut!
Popa sare s-o ridice: – Vai, argate!... ce-ai fãcut?...
M-ai lãsat ºi fãr’ de soacrã!
- Ce? Pãcalã s-a-ncruntat,
Dumneaei era deci cucul? Cu minciuna mi-ai umblat?
Bun!... atunci rãmân, pãrinte, anul nu mi-s-a-mplinit!
Popa, n-a mai scos o vorbã... Tremura de necãjit. - Doamne! cum îl rabzi pe lume? Na! îþi place? se gândea.
El rãmâne... iar în locu-i s-a dus biata soacrã-mea!
XII Evanghelia
Dupã ce-a-ngropat-o popa ºi pe ea cu cinste mare,
Sta la vatra-i, dus pe gânduri: ce sã mai încerce oare?
Astãzi soacra, ieri nevasta îi plecarã pe vecie.
Mai avea un fiu pe lume, doar atâta bucurie.
ªi Pãcalã tot în slujbã!
Spre-al sãu fiu deci s-a-ndreptat:
- Dragul tatii! cu-aºa diavol, într-o casã nu-i de stat!
Sã lãsãm aicea totul ºi s-o ºtergem amândoi;
Cã de nu, strigoiul ãsta ne rãpune ºi pe noi! - Ai dreptate, zise fiul. Decât sã ne prãpãdim
¤n curând ºi noi, mai bine, zãu, în lume sã fugim!
Hotãrând ei astfel, haide! popa-ºi strânge de prin casã
Cãrþile cu slovã veche, ºi-ntr-un sac adânc le-ndeasã.
CUPRINS