Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

Intr-apoi în cãmãruie, una-alta sã mai cate.
Dar Pãcalã, de pe-afarã, a-nþeles ce gând îl bate.

• Hm! voieºti sã fugi în lume, bunule stãpân al meu?
  Bine, fugi! Dar unde-i merge, am sã te-nsoþesc ºi eu.
  Cu acestea, zvâc! din tindã în odaie el pãtrunde,
  ªi sub cãrþi în sacul mare al pãrintelui s-ascunde.
  Din cãmara de alãturi popa-n casã iar când vine,
  Mai îndeasã-n sac ce-ndeasã, – dup-aceea-l leagã bine,
  ªi sãltându-l pe un umãr: – Doamne! dã-ne ajutor!
  Cu bãiatul dupã dânsul, a luat-o la picior!

* * *

Merg aºa ei multã vreme, când la deal ºi când la vale,
Pânã, iatã-i, cam spre searã, cã-ntâlnesc o apã-n cale.
Cum s-o treacã? Pod pe-aproape, luntre nu se pomenea.
Râul nefiind prea mare, popa înainte-o ia,
ªi odrasla-i dupã dânsul, cu picioarele prin apã.
Dar deodatã, sacul popii, zup! în râu cu fundul scapã.

De sub cãrþi atunci Pãcalã strigã tare, sã s-audã;

• Saltã sacu-n sus, pãrinte! Evanghelia se udã!
  Popa, dus cu gându-aiurea, îºi opreºte paºii-n grabã:


• Cum? Ai spus ceva, bãiete? pe copilul sãu l-întreabã.


• Eu? Nimic! rãspunse-acesta. Apoi calea ºi-o urmarã.
  Dar abia trei paºi fãcut-au, sacul, buf! în apã iarã.
  De sub cãrþi, Pãcalã strigã ºi mai tare ca nainte:


• Saltã sacul, cã se udã Evanghelia, pãrinte!
  Popa stã, ridicã sacul, ºi-nspre-a sa odraslã catã:


• N-auziºi nimic, bãiete, nici acum?


• Ba cum nu, tatã!
  Parc-aud ºi-acuma încã respicatele cuvinte:
  „Saltã sacul, cã se udã Evanghelia, pãrinte!“