Ispr[vile lui P[cal[XIV Mireasa
Dupã ce-a lãsat pe popa lângã râu, precum v-am spus,
Hai! cu sacu gol pe-o mânã – tot a mers pe râu în sus,
Pân-ajunse-ntr-o pãdure mândrã, de stejari frunzoºi.
Iarã pe un deal acolo: plini stejarii... de gogoºi!
- A! gândi Pãcalã-n sine, ia stãi! tot n-am ce sã fac.
ªi-a cules gogoºi de tufã, câte-i încãpurã-n sac.
Merse-apoi nainte iarãºi... Dar deodatã... se opri.
Huiet auzea din faþã... chiote!... ªi... ce zãri?
ªir de carã, cu velinþe ºi cu brazi împodobite,
Trase tot de câte patru boi cu coarne poleite.
Oameni ºi femei prin carã, fete, la urechi cu flori,
Lãutari cântând din cobzã ºi din nai, ºi din viori.
Ba pe drum pe lângã carã mai veneau flãcãi la rând,
Pe fugari zglobii cãlare, focuri din pistoale dând.
Cum vedeþi, era o nuntã. Mirele-ºi ducea acasã
Dintr-un sat vecin într-altul pe iubita lui mireasã.
ªi nuntaºii – ca nuntaºii! – iubitori de vorbã multã.
Cum zãrirã pe Pãcalã, îi strigarã: – Hei! i-ascultã!
Ce ai tu în sacu-acela?
De! glumi el, niºte... ouã! - Bre! de unde-atâtea, frate? Nu poþi sã ne spui ºi nouã?
- Cum de nu? Pe coastã, colo, sunt mulþime de copaci
Plini cu ouã d-alde-acestea... sã umpleþi... un car de saci! - Zãu? ªi mire, cuscri, oaspeþi, – hai ºi ei la deal, sãracii,
Cât clipeºti, – sã strângã ouã din copaci, sã-ºi umple sacii!
Rãmãsese-n drum mireasa, numai singurã-ntr-un car.
Cât era de frumuºicã, Doamne! Dar plângea cu-amar. - Mândro! îi grãi Pãcalã, înspre ea pãºind agale,
CUPRINS