Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

Pentru ce, atât de-amarnic, plângi... în ziua nunþii tale?
Ea-ncepu mai tare-a plânge. El... din cap a clãtinat:

• Nu þi-o fi pe plac, se vede, omul care te-a luat!
  Mã miram ºi eu, vãzându-l, ce-ai avut de te-ai unit
  Tii, copilã-aºa frumoasã, c-un bãrbat aºa pocit?


• Hei! grãi cu lacrãmi fata. M-am unit, aºa crezi, eu?
  Mã silirã mama, tata! Nu l-au vrut pe-alesul meu!

Auzind aºa Pãcalã: – ªtii ce, dragã fetiºcanã?
Decât sã jeleºti, mai bine: dracului sã-l dai pomanã!
Spune-mi! vrei sã scapi de dânsul?

• Mai mã-ntrebi dacã voiesc?
  Pãi... de azi de pânã-n ziuã, tot la asta mã gândesc:
  Cum sã scap? Ar fi vreo cale?


• Lucru-þi pare-aºa de greu?
  Fii pe pace, drãguliþo, cã te scap îndatã eu.
  Dã-te jos ºi hai cu mine în desiº, colea, devale;
  Tu sã-mbraci a mele haine, eu sã-mbrac pe ale tale.
  Ia ºi sacul meu pe-un umãr, ºi te du p-aci-ncolea.
  Ce voi face mai departe eu, aceasta-i treaba mea!


• Bun! ªi-ntr-un desiº intrarã. Fata-n haine de bãrbat
  ªi cu sacul lui Pãcalã pe un umãr, a plecat.
  Iute-n urmã, ºi Pãcalã, hainele miresi-mbracã,
  ªi în locul ei s-aºeazã. Faþa dânsu-n jos ºi-o pleacã,
  ªi-o-nveleºte c-o nãframã: ca nuntaºii duºi sã creadã,
  ¤napoi când s-or întoarce, cã-i mireasa-n car pe ladã.

* * *

Iatã-i, prãpãdiþi, nuntaºii, de zadarnice-alergãri,
Vin, sãrmanii, încãrcându-l pe Pãcalã cu ocãri:

• Mincinosul!... Potlogarul!... Unde-i?... Ia-l de unde nu-i!
  Bine, frate, zãu, c-o ºterse de pe-aci!... norocul lui!