Ispr[vile lui P[cal[C-ar vedea acum pe dracul!... D-alde-acestea îndrugând,
Pe la locul lor prin carã aºezatu-s-au la rând.
Apoi: „Cea, bou! Hãis, plãvane!“ nunta iar la drum porneºte.
Mirele vedea, nu-i vorbã, cã mireasa-n jos priveºte,
ªi cã-ºi þine-ascunsã faþa, sub nãframã, tot mereu.
¤nsã... ce-are-a face? „Las-o“, el ºi-a zis în gândul sãu.
Plânge, ca orice mireasã... Are sã se potoleascã!
D-unde sã-i fi dat prin minte, rãu, ceva, sã bãnuiascã?
Tot aºa acasã-n urmã, când se veseleau toþi, bând,
Cã-i vrun ºiretlic la mijloc, cui i-ar fi trecut prin gând?
Se mirau d-un lucru numai, unii: cum – cu tot amarul –
Carã-atât de des mireasa, vin, la gurã, cu paharul?
.................
Dupã cinã, când nuntaºii pe acasã toþi plecarã,
Ginerele ºi mireasa în odaia lor intrarã,
Iar mireasa, ia de mânã pe-al ei mire – tãmâiat,
Ochii tot în jos ea-i þine: – ªtii ce, dragul meu bãrbat?
O viaþã nouã-ncepe d-azi încolo pentru mine,
ªi cu Dumnezeu tot lucrul sã se-nceapã este bine...
Fii bun, lasã-mã o clipã, singurã, netulburatã,
Sã mã-nchin pe prisp-afarã celui ce la toþi ni-e tatã!
El, ºtiind cã fata-n silã îl luase, nu de voie,
ªi temându-se cã fuge: – Aº! îi zise. Ce nevoie?
Altãdatã n-ai tu vreme sã te-nchini, oricât pofteºti?
- Vezi? oftã atunci mireasa, amãrâtã. Vezi cum eºti?
Þiu ºi eu l-atâta lucru... Doar atâta te rugai!
ªi sã nu mã laºi? Of! Doamne! Pentru ce mã mãritai?
...Nu cred însã... nu se poate... sã-mi nesocoteºti rugarea!
Vrei tu între noi sã intre, chiar de-acuma, supãrarea?
Lasã-mã... cã nu fug, frate! Nici nu stau cât lumea doarã!
Uite, leagã-mã de glezne, dacã vrei, cu-aceastã sfoarã,