Ispr[vile lui P[cal[Bine! fii pe pace darã! Pân-acuma n-am fost bun.
Ai sã vezi de-aci nainte cum ºtiu eu sã mã supun!“
ªi abia-nspre ziuã, bietul, aþipi cu vai, cu chiu.
Dar în faptul dimineþii: – Hei! nu vezi cã e târziu?
Miºcã-te! i-ncepu deodatã, iarãºi, soaþa-i arþãgoasã.
El cãscã la dânsa ochii:
- Ce-i, puicuþã drãgãlaºã?
- Prostule! mã iei la vale? Ah, cã nu te ia vrun drac!
Vreau sã cos azi. Pleacã iute, cumpãrã-mi din târg un ac!
Dar, ia seama, pân-acasã... calea-i lungã... Pune-l bine!
Nu cumva sã-l pierzi! - Aº!... dragã... N-avea grijã... las’ pe mine!
ªi plecã la târg Pãcalã... Când se-ntoarse, pe-nserate: - Ei! grãitu-i-a femeia... Acul!... unde e, bãrbate?
- De, nevastã, ca sã nu-l pierd, – unde ciorile sã-l þin? –
De la târg, pe drum încoace, mai venea ºi-un car cu fân,
¤l pusei în car! ªi-acuma, la sosire-am rãscolit
Fânul fir cu fir... Degeaba! acul nu l-am mai gãsit!
Auzind aceste vorbe, foc ea se fãcu ºi parã.
- Vai! se repezi cu gura, trântorule! pierde-varã!
Nici mãcar de-atâta lucru nu fuºi harnic sã-ngrijeºti?
Cum? în fân se pune acul?- D-apoi unde?
- Tont ce eºti!
Trebuia-n cãmaºe, uite, icea sã-l înfigi, la piept.
Dare-ar naiba sã dea-n tine!... sã te facã mai deºtept.
- Tont ce eºti!
- D-apoi unde?
- ¤n cãmaºe? Bine, dragã, las’ c-aºa fac altã datã!
Iart-acuma!
Aº! femeia, toatã seara stã-mbufnatã!
Iar în ziua urmãtoare: – Hai! restitã-i zice iarã,
Este vremea plugãriei. Nu vezi toþi din sat cum arã?