Dulfu Petre - Ispravile lui Pacala (Cartea)

Petre Dulfu

Stancu, om cam sur la plete, dar voinic la-nfãþiºare,
¤ºi dregea-n ogradã plugul.

• Bunã vremea, gospodare!


• Bun sosit la noi, drumeþe! Ce pofteºti?


• Pãi slujbã cat.
  ªi venii sã-ntreb în treacãt: n-ai nevoie d-un argat?


• He, ba cum de nu? Ia spune: cât îmi ceri pe-un an simbrie?
  Numai pe un an de zile vrei tocmeala sã ne fie?


• Eu, la dumneata, jupâne, nu cu anul mã-nvoiesc!
  Pânã þi-or urla în vatrã, lupii, vroi sã te slujesc!
  Platã, n-am sã-þi cer nimica... lasã... ne-nþelegem noi!
  Sã mã vezi întâi la lucru... ªi-o sã-mi dai ce-i crede-apoi.
  Aº avea o rugã doarã... Firea mea e cam ciudatã!
  Când ºi când, aºa, m-apucã... strechea parcã, dintr-o datã
  ªi la fugã peste câmpuri simþ nevoie-atunci s-o ºterg,
  ¤ncotro mã-ndreaptã ochii! ºi sã fug! sã fug! s-alerg!
  Vreme cam de-un ceas! Pe urmã, când am isprãvit cu fuga,
  Viu, muncesc din nou, cât zece!... Iatã care deci mi-e ruga,
  Sã mã laºi s-alerg în voie, când meteahna asta-mi vine...
  ¤ncolo... sã nu ai teamã!


• Doar atâta-i tot? Prea bine!
  Te-oi lãsa! rãspunse omul. Iar în sine: „Tii! gândea,
  Ce mai chilipir! Simbrie... cât voi crede! ªi-o sã stea:
  Pânã mi-or urla în vatrã... lupii! Ha, ha! Sã-mi trãiascã!
  Niciodatã, cum s-ar zice, n-are sã mã pãrãseascã!“

* * *

Dimineaþa urmãtoare, Stancu ºi al sãu argat
Au ieºit la câmp cu plugul, s-apucarã de arat.
Dar colo spre-amiazi, deodatã, locului Pãcalã stete:

• Simt cã-mi vine strechea, bade. Eu o ºterg!
  
  
  • S-o ºtergi, bãiete!