Ispr[vile lui P[cal[Sã te-ascunzi din nou, cumetre.
- Unde?... unde?... el întreabã.
Ea-ºi roteºte-n jur privirea: – ¤n firidã ici... degrabã! - Jos? sub vatrã?... Nu mã vede?
- Haide! Nu-i timp de gândit!
ªi-n firidã jos, morarul, sub un þol s-a ghemuit.
Ci abia el se-ascunsese. Iacã ºi Pãcalã-n casã! - Iar vii?
- Pãi!
- La ce vii? Spune!
- De, cinstitã jupâneasã...
Uite, vezi în colþ grãmada cea de pari? Sunt de furat,
Cu stãpânul meu, asearã, din pãdure i-am tãiat.
ªi pãdurea-i boiereascã! Pãdurarul o sã vie,
O sã cate... ºi de-i aflã, bine n-are sã ne fie!
Deci stãpânu-meu acasã m-a trimes, ca sã-i ascund:
¤n firidã ici sub vatrã el mi-a zis sã-i vâr, la fund. - ¤n firidã? Vai de mine! Cum? (femeia s-a rãstit,
¤nroºindu-se ca focul, la obraji) Ai nebunit?
O sã-i afle, mãi, acolo – batã-i Dumnezeu de pari! –
Podul casei nu e mare? Nu-i mai bine-n pod sã-i cari? - Aº! se rãþoi Pãcalã. Nu, cinstitã jupâneasã,
Nu mi-a zis în pod stãpânul sã-i ascund, ci-aici în casã.
Las’ cã ºtiu ce fac eu doarã, n-avea grijã dumneata!
ªi cãrând în braþe parii, dã-i!... începe-a-i îndesa
ªi-i îndeasã cu putere, în firidã toþi de-a rândul,
Pe morar, cu ei, ba-n coaste, ba-n deºerturi împungându-l.
Hai apoi la plug iar, fuga! pe arat se aºternu.
Fãr-a pomeni lui Stancu despre cele ce vãzu. - Of! de colo din firidã, vai! se vãieta morarul,
Dupã ce plecã Pãcalã. M-a nenorocit, tâlharul!