Raşela, pe patul de moarte:
- Iţic, trebuie să-ţi mărturisesc ceva. Ştrulică ăsta mic, copilul
nostru, nu e al tău. - Dar cu cine l-ai făcut?
- Cu studentul care a fost în gazdă la noi.
- Cum l-ai convins?
- I-am dat bani.
- De unde ai avut banii?
- Din buzunar, de la tine.
- Şi atunci de ce zici că nu e al meu?
Iţic, care locuieşte la Tel Aviv, îi telefonează fiului său David, care
a emigrat la New York, şi-i spune:
- Regret că-ţi stric ziua, dar trebuie să-ţi spun că eu şi maică-ta
suntem pe cale să divorţăm. 45 de ani de suferinţă sunt de ajuns. - Tată, cum poţi să spui asta? Şi chiar acum, înainte de sărbători!,
strigă revoltat fiul său. - Nu mai pot s-o văd în faţa ochilor, răspunde tatăl, ne-am plictisit
unul de celălalt şi sunt sătul de toată povestea asta, aşa că fă-mi un
serviciu şi sun-o pe soră-ta Anna la Chicago, să ştie şi ea.
Şi Iţic închide rapid telefonul. Disperat, fiul o sună pe soră-sa, care
rămâne mască. - Cum, vor să divorţeze? La vârsta lor?! Am eu grijă de asta.
Şi-l sună direct pe tatăl ei şi-i spune: - N-o să divorţaţi! Nu faceţi nimic până când eu şi frate-meu nu
ajungem la voi. M-ai înţeles? NIMIC!
Şi trânteşte telefonul.
Tatăl se întoarce spre soţia lui, spunându-i: - Totul e foarte bine, Rebecca! Copiii vin să-şi petreacă sărbătorile
cu noi şi, în plus, o să-şi plătească singuri biletele de avion.