Vine Ion, acasă mort de beat şi intră direct în cameră la Ionuţ.
ION: Măi copile, ia spune tu lui tata, în ce clasă eşti tu?
IONUŢ: În a treia, mă, tată, tu nu ştii?
ION: No, apăi, tu ştii să scrii după dictare?
IONUŢ: Ştiu tată, cum să nu!
ION: No, ia un caiet şi scrie: “Ardealu’ îi a nost”!
Ia copilul un caiet şi scrie ce-i zice tatăl.
ION: No, mai scrie o dată: “Ardealu’ îi a nost”!
Mai scrie copilul o dată. Şi tot aşa, până umple tot caietul cu
“Ardealu’ îi a nost”.
Ion, mulţumit, se întoarce la birt. Copilul, plângând, o sună pe
maică-sa.
IONUŢ: Mamă! Mamă, eu aşa de beat nu l-am văzut pe tata în
viaţa mea...
MARIA: Da’ ce-a păţit, dragul mamei? L-a adus poliţia acasă?
IONUŢ: Nu, mamă!
MARIA: Da’ ce-i cu el? E în comă alcoolică?
IONUŢ: Nu, mamă!
MARIA: Dar ce-i atunci, spune!
IONUŢ: Se crede ungur!
Vine Ion acasă de la oraş şi zice către Maria, hotărît:
- Mărie, stinge lumina, trage perdelele şi în pat, iute!
- Mă, Ioane, da’ mai am de lucru...
- Dac-am zis, am zis!
Vede Maria ca n-are încotro, se conformează, nu fără o urmă
vădită de satisfacţie. Se pune şi Ion în pat, trage plapuma peste ei şi
zice: - No, acum Mărie, să-ţi arăt ce ceas cu fosfor mi-am cumpărat!