Moare Maria. Ion invită tot neamul la înmormântare. Începe
slujba, se termină şi dă lumea să iasă din biserică. Ies câteva
persoane, după care ies cei patru care ţineau coşciugul şi, fără să
vrea, îl lovesc de tocul uşii. Câteva clipe mai târziu, se aude zgomot
în coşciug. Oamenii, curioşi, deschid coşciugul şi, ce să vezi!, Maria
înviase.
Toată lumea pleacă fericită mai departe şi peste zece ani, iar
moare Maria. Acelaşi scenariu, cu aceiaşi oameni, la aceeaşi
biserică. Începe slujba, se termină şi lumea dă să iasă.
Din fundul bisericii, se aude Ion:
- Bă, aveţi grijă, să nu mai loviţi coşciugul ăla de perete încă o
dată, că vă ia mama dracului!
Ion şi Maria, în pat.
MARIA: Ioane, dormi?
ION: Nu!
MARIA: Mă iubeşti?
ION: Dorm!
Într-o iarnă, se duce Ion la Maria şi-i zice:
ION: Mărie, vezi tu piciorul ăsta stâng al tău?
MARIA: Îl văd, mă Ioane.
ION: No, să ştii că-i Crăciunul.
MARIA: Bine mă, Ioane.
ION: Mărie, vezi tu piciorul ăsta drept al tău?
MARIA: Îl văd, mă Ioane.
ION: Să ştii că-i Revelionul.
MARIA: Da mă, Ioane, şi?
ION: Mărie, pregăteşte-te, că-ţi fac o vizită între sărbători!