Viaţa e tristă la noi

(NeluLucian) #1


S-au gândit oltenii să-şi mărească teritoriul şi s-au adunat cu toţii
lângă un munte şi s-au apucat să-l împingă. De atâta împins, li s-a
făcut cald şi şi-au dat căciulile jos, continuându-şi activitatea.
Un moldovean ce trecea pe acolo, văzând atâtea căciuli la un loc,
puse mâna şi le adună, văzându-şi de drum după aceea.
La un moment dat, un oltean se uită înapoi şi zise:



  • Bă, am împins destul, că, uit,e nu se mai văd căciulile!



Ion şi Vasile se întorc de la câmp şi trec şoseaua pe la Băileşti. Ion
mâna caii, Vasile stătea în căruţă şi se uita înapoi.



  • Ioane, bă, a trecut un motociclist fără cap!

  • Taci, măi Vasile, că minţi!
    Peste două minute, iară:

  • Ioane, iar a trecut un motociclist fără cap!
    Ion se întoarce, se uită împrejur, face constatarea de rigoare şi
    zice:

  • Măi Vasile, trage, mă, coasa aia în căruţă!



Doi olteni se întâlnesc. Unul îi spune celuilalt:



  • Bă, Ioane, bă! Ai vândut vaca?

  • Am vândut-o, ce să fac.

  • Şi cât ai luat pe ea?

  • Vreo 2. 000 de lei.

  • Parcă spunea un om că-ţi dă 1. 000 de lei.

  • Da, dar tot el a zis că vaca-i uzată.



Q: De ce se îngroapă oltenii în picioare?
A: Să fie primii la înviere!

Free download pdf