Moare bulibaşa ţiganilor. Înmormântare cu fast, într-o zi de
miercuri. Coincidenţă, o miercure de fotbal european, iar Steaua
avea un meci mare. Preotul, mare microbist, ţine slujba în curtea
din faţa vilei, după care se formează cortegiul spre cimitir. În faţă -
popa, după el şase ţigani purtau sicriul pe umeri şi pe urmă - alaiul
cu rudele apropiate şi restul mulţimii. Mai era un sfert de oră până
la începerea meciului.
Popa, în faţa cortegiului, lungea cam tare pasul. Nu se oprea nici
la răscruci de drumuri, după obicei. Ţiganii cu sicriul gâfâiau deja
cam tare şi îi treceau toate apele. La un moment dat, unul dintre ei
zice către preot:
- Ho, dom' părinte, stai mai încet, mancaţi-aş, că doar nu l-am
furat!...
Moare ţiganul, iar în Rai se-ntâlneşte cu Ceauşescu.
- Măi ţigane, când a fost mai bine, în vremea mea, sau acum?
- În vremea ta, jupâne, că pă vremea haceea politicienii făcea po-
litică, muncitorii lucrea, iar ţiganii fura. Acu... politicienii fură, mun-
citorii fac politică şi toţi vrea.... să lucrez eu.
Se duce ţiganul nostru la restaurant să mănânce şi gura lui melci.
Se aşează la masă şi cheamă chelnerul:
- Vere, hadu-mi şi mie nişte melci din hăia.
Îi pune 3 furculiţe, 3 cuţite şi melcii. Stă ţiganul, se uită şi zice: - Cum se foloseşte vere hastea?
- Să fiu sincer, nici eu nu prea ştiu! Dar luaţi cochilia şi sugeţi.
După cinci minute de supt, ţiganul se uită în cochilie şi vede
melcul stând cu burta în sus şi zicând: - Hai, încă un pic, te rog frumos!