Viaţa e tristă la noi

(NeluLucian) #1

Despre treaba cu parcarea, însă, Doamne, să ne ierţi,
Căci, fiind la Primărie, pentru ea primit-ai şperţ,
Ţi-a adus Cocoş, Mărite, sarsanale cu parale,
Să ne dai ceva şi nouă din moşia dumitale.
De-o fi una, de-o fi alta, pentru noi ce este scris,
Bucuroşi le-om face toate, Împărate, cum ai zis...
Dar, când eu ţi-am stat alături la bucurii şi necaz,
Tu te-mpiedici de-o parcare şi faci azi atâta caz?



  • O, tu nici visezi, frumoaso, câţi în calea mea s-au pus,
    Toată floarea ce vestită a regimului apus,
    Mafioţi de pretutindeni, oligarhi, moguli s-adună
    Să dea piept cu marinarul suspendat pentru o lună.
    Pesedişti pe care ţara nu putea a-i mai încape
    Începură, pe la spate şi prin faţă, să mă sape,
    Hotărâţi să mă doboare, năvăliră toţi, ca chiorii,
    Liberalii lui Patriciu, ungurii, conservatorii,
    Oastea lui Vadim Tribunul, risipită pe coclauri,
    Ar fi vrut şi ea să smulgă, de pe frunte-mi, mândrii lauri,
    Şarpele crescut la sânu-mi, ajuns mare pe la PIN,
    Mă-mproşca, de pe ecrane, Guşă, cu al lui venin.
    Adunaţi pe Dealul Spirii, vreo treisute douăjdoi,
    În a lor nesăbuinţă, îmi declarară război,
    Ca bezmeticii, porniră, de la Parlament, asaltul,
    Nea Ion, cu trei mandate puse unul peste altul,
    Agita, deasupra hoardei, ca pe un stindard, toiagul
    Şi, punându-mi sula-n coaste, m-ar fi vrut răpus - moşneagul.
    Când văzui a lor mulţime, câtă frunză au copacii,
    M-apucară, dintr-o dată, păsărica mea, toţi dracii
    Şi-am jurat ca, peste dânşii, să trec falnic, fără păs,
    Cum trecui odinioară peste Roman şi Duvăz.
    N-am avut decât cu mâna sau cu ochiu-a face semn,
    Şi-apăru Boc, la comandă, pe căluţul lui de lemn,

Free download pdf