noştri nu se strofocau, să mai fi auzit vorbe grele la adresa
vreunui parlamentar... În acele momente aş fi fost în stare să-l
sugrum. M-am emoţionat atât de tare, încât era gata-gata să dau
peste un ins care, topârcenian, mi-a spus cu un zâmbet straniu:
- „Circulaţi, vă rog!”
- Iarăşi? am întrebat.
- Da, mi-a răspuns sec. Şi nu uitaţi proverbul nostru
strămoşesc: „Ciocu' mic şi pasu' mare!”
Şi i-am dat perfectă dreptate: de-aia mă aflam la Neptun?
Să ascult vorbe parlamentare?
În rest, totul a decurs normal, respectiv, în camera de
hotel eram cazaţi şapte inşi în două paturi. Singurul lucru care
ne cam deranja, era acela că sforăiam toţi formidabil, motiv
pentru care stăteam mai mult pe balcon în bătaia ţânţarilor
înjurându-ne cu patimă. În şoaptă.
Iar alte evenimente nu au mai avut loc...