apare o chelie strălucitoare în lumina firavă a becului de pe
palier, chelie dotată cu o protuberanţă cât un sfert de banana
situată exact pe vârful ei cel mai înalt. Din cauza ei l-am
recunoscut imediat pe unchiul Haralampy... Ne-am îmbrăţişat,
ne-am bătut pe spate după un obicei din vremea ocupaţiei
sovietice, apoi unchiul a zis:
- „Nepoate, ţi-am adus chestia asta – chestia fiind
maimuţa – am găsit-o legată de gard şi-am zis că tu, ca
intelectual şi politician, poate că o foloseşti la ceva, că de
proastă e destul de deşteaptă...”
Cum să nu: îmi lipsea o asemenea vietate precum o ciroză
în noaptea de Anul Nou! Dar, nefiind noapte de revelion, nu se
cădea să le pun nimic de mâncare musafirilor, mai ales că nici
nu aveam ce. Drept care ne-am aşezat tustrei – unchiul, eu şi
maimuţa între noi – în faţa televizorului. Westernul nu se
terminase: majoritatea cowboylor se sculaseră în picioare şi
scuipau spre şeriful senatului. Mi-am scuipat în sân, ceea ce a
facut şi Terry, tot la mine... După care mi-a zâmbit afectuos,
înţelegător şi complice.
- „Unchiule, am zis în şoaptă, n-ar fi mai bine să închid
televizorul? N-aş vrea ca doamna să-şi formeze o părere
eronată despre viaţa civilizată şi politico-educaţională...” - „Nu, lasă”, a zis unchiul.
Până la urmă cowboy-i s-au liniştit întrucâtva. S-a înscris
la cuvânt unul cu barbă, moment în care maimuţa a sărit de pe
scaun şi a ţocăit ecranul în dreptul bărbii. Doamne, ce poate să
însemne un televizor color pentru o maimuţă!, mi-am zis. Dacă
acum şi-ar da interesul, trecerea la stadiul de homo sapiens sau
faber ar fi un fleac de câteva zile şi nu mii de ani. A urmat la
tribună un cowboy fără barbă. Animalul părea că dormitează,
însă la alţi bărboşi, mai ales de la partidele din opoziţie, a ţocăit
ecranul din ce în ce mai pătimaşă. Spirit de gaşcă, mi-am zis