Dumitru Huruba - Scuzati ca ne-am cunoscut...

(NeluLucian) #1

Mijloace moderne de transport


Exact acum o săptămână, doamna Sarina Mitocănaru de
la Serviciul „Pripoare şi pajişti”, a publicat în ziarul Vichendul
de Nord un articol care a făcut valuri, mai ales în sânul
conducerii. Şi trebuie să spunem imediat că avem un sân la
conducere cum puţine ţări sud-est europene se pot făli cu aşa
ceva, şi care a ajutat substanţial - de ce să nu recunoaştem
cinstit? ,,la cumpărarea de acţiuni de către investitorii străini.
Vorbim despre sânul doamnei managere Claudiţa fostă
Cotănoiu şi căsătorită Al Rashid, care sân, când se revarsă
ameninţător peste tăblia biroului spre directorul adjunct
Nădăşan, acesta începe să transpire şi îşi aprinde simultan două
ţigări Kent, chestie constatată atât de secretara Ofelica Clanţă,
cât şi de femeia de serviciu, doamna Valerica Hârlău... Însă, cu
ocazia articolului, Nădăşan nu şi-a mai aprins ţigările, ci a
răbufnit:



  • Aţi citit, doamna manageră generală, stupiditatea scrisă
    de doamna Mitocănaru?

  • Da, a răspuns sec Claudiţa. Şi care-i problema? a
    întrebat privindu-şi subalternul exact în zona nasului despre
    care spusese unei prietene intime şi discrete:

  • Tu, are un naaaas! Da' te mai poţi încrede în folclorul de
    azi? Că, vorba ceea - cred că n-ai microfonaşe pe-aici:

Free download pdf