Dumitru Huruba - Scuzati ca ne-am cunoscut...

(NeluLucian) #1

preţurilor, tarifelor, taxelor şi noilor accize, ei consideră virusul
un aliment care înalţă omul din punct de vedere spiritual, ca
atare consumându-l preparat sub formă de tocăniţă cu
mămăliguţă, ambele tăvălite pentru înnobilare în mujdei de
usturoi. Unii mai scapă, devin ilegal de veseli pentru societate
şi umblă fluierând prin oraş până când autorităţile îi
repartizează la unul dintre cele trei balamucuri din zonă...


Îi îmi tot vine în minte motanul de pe balconul
Malagheniei...


În acel amurg mi-a trecut prin minte să mă sinucid în faţa
National Agency Special Protection Animal (NAŞPA), adică,
pe româneşte: Agenţia Naţională de Protecţie Specială a
Animalelor, denumire care, nesunând cât de cât americăneşte,
ne-ar secera da capo al coada intrarea în Europa fie şi pe sub
furcile caudine... Deci, acolo, la NAŞPA, am cunoscut cândva
un director cu figură de bou şi cu uitătură de motan ţinut în
ploaie de toamnă, care credea cu sinceritate cuceritoare, dar
distrugătoare pentru teoria darvinistă, că Dumnezeu a creat
întâi o corcitură homo-motanus din coada căreia, mult mai
târziu, l-a creat pe Adam din coasta căruia... (v. povestea cu
Facerea (Cap. 2, vrs. 18 - 23, de care ne vom ocupa într-o
lucrare privind exclusiv evoluţia vieţuitoarelor patrupede,
tripede şi bipede în zonele cu relief carstic ante şi post
tranziţie).



  • Deci, explica şi susţinea directorul-om de ştiinţă, din
    coada respectivei corcituri, au luat fiinţă mai apoi cozile
    ceauşiste, cozile de topor, precum şi o parte dintre politicienii
    care au făcut de tot rahatul (pardon de expresie) istoria
    universală a omenirii, modernă şi din ce în ce mai
    contemporană...; însă legătura cea mai clară dintre homo-
    motani şi omul zilelor noastre, se înfierbânta directorul – este
    faptul că un procent tot mai necruţător de hominizi aduc

Free download pdf