atac prin surprindere pentru a obţine o victorie rapidă, pradă de
război – domnul director şi cât mai mulţi prizonieri, mai ales de
sex frumos, precum bine zice colegul Grindea:
- ... Că sunt nişte sexe faine pe la contabilitate, încât calci
pe fidelitatea cea mai garnisită cu morală ca pe nimica, dacă îţi
zâmbeşte vreuna...
Şi nu se ştie unde am fi ajuns mergând aşa din idee în
idee, dacă nu deschidea doamna secretară uşa să-i spună
„cadristului”:
- Vă cheamă domnul director...
Numai la ultimul cutremur a mai fost aşa linişte în biroul
nostru, iar „cadristul” arată brusc a cioban care şi-a pierdut oile
prin Călimani şi atacat subit de un icter mecanic. Parcă se află
pe o navă cosmică ce nu reuşeşte să se desprindă de pământ şi
trepidează din toate încheieturile. Cu greu am reuşit să-l
convingem că, pentru a ajunge la secretariat nu era nevoie să
sară pe fereastră; l-am dus de trei ori până la uşă, i-am explicat
ce rost avea clanţa, dar abia a patra oară, după ce ne-a sărutat
creştineşte pe frunte a deschis uşa unui dulap-fişet să plece...
Ne-am dat seama foarte bine ce era în sufletul său, aşa că am
păstrat câteva momente de reculegere, întrebându-ne chiar cam
ar fi putut costa un bucheţel de garoafe pe care să i-l fi dus la
spital... Din nefericire pentru noi, altceva era cu mult mai
important: acum când sofisticatele condiţii tehnice permiteau,
era clar că în biroul nostru se afla instalat cel puţin un
microfonaş pentru ca domnul director să poată afla ultimile
noastre înjurături şi bârfe care îi erau destinate. Deci, auzise ce
puneam la cale, şi urma să înceapă balul, mireasa fiind
„cadristul”... De fapt, aşa îi şi trebuie, fiindcă el e cel care ne
trădează toate secretele de serviciu şi strategico-militare. Până
una-alta niciunul dintre noi nu mai e în stare să mai scoată vreo