proza către secretarul de partid care m-a lăudat: „Fain articol,
singur l-ai scris?” I-am dat dreptate: şi mie îmi venea greu să
cred că eu scrisesem acea schiţă intitulată „Probleme la blocul
X7”. A doua oară am debutat la România literară după nouă
luni de aşteptare în sertarul biroului lui Vasile Băran, aşteptare
simbolizând ceva, dar eu n-am fost niciodată superstiţios în
probleme demografice... În continuare totul decurs normal,
adică nu m-a mai publicat nici o revistă pe motiv că prozele
mele erau bune, unele chiar foarte bune, doar că nu era
momentul publicării şi că ar fi fost mult mai bine să fi scris
proză satirico-umoristică pozitivă, aşa cum cerea partidul. Am
încercat, n-am putut, deci nu m-au publicat, astfel că, totul,
devenise de-o simplitate emoţionantă. După Revoluţie m-am
înscris imediat la un curs de perfecţionare după metoda Jerome
K. Jerome, Cornel Udrea, Valentin Silvestru, Ephraim Kishon,
Ion Băieşu, Mark Twain şi încă vreo treizeci şi şapte sau
treizeci şi opt de autori satirico-umorişti.
Iar alte evenimente n-au mai avut loc, drept pentru care
am dat prezenta declaraţie de bună voie şi nesilit...
- sfârşitul volumului întâi –