Da' ce să le fi făcut? Să-i fi alungat în losangelesul mamii
lor? Un concediu nu-i un an...
Între timp a apărut şi Claustrina arătând ca Nefertiti prinsă
în flagrant de bărbatu-so, faraonul Amenofis, cu un unul dintre
servitori în anul 1373 î. Chr.
Le-am repartizat camera mare, iar pentru zoologie am
sacrificat balconul închis după ce am demontat vana şi am
pus-o la dispoziţia vieţuitoarelor minus câinele-lup pe care
l-am pus de pază la intrarea în apartament. Prima consecinţă a
fost că majoritatea locatarilor de pe scară au devenit alpinişti
intrând în case pe geam şi prin balcoane frustrând astfel
CONEL-ul de o grămadă de bani, fiindcă nimeni nu mai
întrebuinţa liftul. Pe mecanic l-am disponibilizat şi s-a solicitat
Guvernului să declare scara zonă defavorizată, cu posibilităţi
certe de privatizare şi cu mari facilităţi pentru investitorii
străini. Domnul Radu Sârbu personal ne-a scris o epistolă lungă
prin care ne întreba dacă e rost de ciupit ceva pentru FPS şi
dacă nu vrem ca toată chestiunea să intre în preocuparea
instituţiei domniei-sale. La toate solicitările am răspuns într-un
singur cuvânt: NU, scris cu litere mari.
Scuzaţi întrebarea: toate acestea nu vi se par anormalităţi
pentru un om abia sosit de la psihiatrie?
Oricum, în aceste condiţii, a început concediul rudelor
noastre din Los Angeles. De fapt, cu un mic incident al cărui
erou principal a fost văru-mi-o...
Ieri, o femeie în vârstă căzuse pe trecerea de pietoni şi a
ajutat-o să se ridice. Procesul tehnologic s-a complicat, doamna
fiind relativ foarte corpolentă. Îl prinsese cu mâinile pe după
gât când tocmai sosise un reporter tv care a filmat scena, iar la
ştirile de la miezul nopţii a apărut un reportaj-comentariu
superb, însoţit de un sondaj de opinie în care se concluziona: