Desigur, comparaţia nu era lipsită de temei, deoarece avea
o legătură de monolit cu lucrarea mea de doctorat intitulată:
„Consumul de alcool şi beţia la porcine după prăbuşirea
COMTIM-ului”. Dar, pentru orice eventualitate, m-am dat la
ea şi i-am zis:
- Auzi, cocoană! Las-o-n Paştele mă-sii de zootehnie, că
uite ce mi se întâmplă cu Pălăriosu’ ...
Şi i-am spus tărăşenia.- Adică, cum? s-a mirat pe bună dreptate frumoasa mea
doamnă (creaţie muzicală a compozitorului german Johann
Gottfried Carl Löwe) cu care ne suportăm stoicistic de vreo
câţiva ani în calitate de concubini. - Simplu, doamnă, i-am răspuns: fiindcă pereţii noştri sunt
plini de microfonaşe de pe când bravul tău tătic o făcea pe
dizidentul în timp ce se lingea în – îmi dai voie să zic cur,
fiindcă nu găsesc alt neologism? – cu vreo câţiva activişti
pecerişti...
Incendierea Romei a fost un flecuşteţ pe lângă pârjolul
declanşat de Parfenia după ce am evocat momentul emoţionant
din viaţa tatălui ei ca potrivnic al dictaturii socialiste
multilateral dezvoltate. A luat receptorul şi ce scriu eu aici e o
insignifiantă povestioară pe lângă ce i-a strigat ea Pălăriosului
băgându-l în final şi pe el în regnul animal şi dându-i tripla
identitate de bou, măgar şi porc. Şi, pentru lămurirea clară şi
definitivă a lucrurilor, trebuie să precizez că, pentru acest ultim
animal, ea are un adevărat cult: una dintre colege este scroafă
ordinară, un coleg este porcină ale cărui şunci ar asigura hrana
pe trei zile pentru salariaţii firmei, în timp ce altul este o gorilă
care clefăie ca un porc când îşi rumegă ORBIT-ul...
Dură femeie, nu?
Însă nu pot să nu recunosc sincer că, pentru acuzaţiile,
invectivele şi epitetele administrate vecinului Pălăriosu, am