Casa nouă
Buni-răi cum suntem, intelectualii biroului nostru formăm
un colectiv de oameni ai muncii strâns unit în jurul şefului de
birou. Aşa se vede dinspre celealte birouri; în realitate, dacă ar
începe un nou război mondial, sau parţial şi s-ar distribui
arme... Dar să nu ne facem iluzii. Realitatea e că ne suportăm
cu stoicism zâmbindu-ne circumstanţial şi abia aşteptăm să se
termine programul pentru ca, ajunşi acasă, să ne transformăm
în pantere, vipere, lei, câini mai sălbatici decât Dingo, precum
şi în alte ferocităţi gata să se răzbune pe cei de-acolo. Ce să
zicem, că se iscă nişte discuţii în sânurile familiilor noastre,
încât marea majoritate a vecinilor s-au mutat sau sunt pe cale s-
o facă – unii chiar în alte localităţi, nici să nu mai auzim unii de
alţii... Cei mai prevăzători şi mai conştienţi de sinele lor, sunt
deja la casa de nebuni dând astfel dovadă de cuminţnie şi
înţelepciune asiatică, pe când noi... Noi suntem nişte bieţi naivi
care continuăm să credem că omul, în evoluţia sa prin
meandrele civilizaţiei, devine tot mai sociabil şi gata să se
sacrifice pentru semenul său, fără să se gândească la
recompensă sau la mărfuri a-ntâia de la second hand după ce au
fost triate de toate rudele comerciantului. Pe de altă parte, este
adevărat – şi de ce n-am recunoaşte-o? – că vicisitudinile vieţii
ne fac să trecem peste prejudecata că Dracul şi-ar fi băgat
coada de ne-a adunat pe toţi în biroul „Tehnologia tercoturilor
în condiiţii de climă îmbâcsită cu bioxid de carbon, praf de