impresionante însoţite de „hei-rup”-uri mobilizatoare, Neluţu
Peangă, Valerian Parpală şi Costică Tiriplic au reuşit să rezolve
ceva, fiindcă trecuseră cu uşă cu tot pe balcon în urma unei
izbituri puternice. Uşii i-a dispărut o balama, iar lui Neluţu
unghia de la un deget şi un pantof. Am dezmembrat şi uşa...
Cu fereastra a fos mai simplu: îi lipseau balamalele, aşa că,
vrând s-o fixăm în cuie, am scăpat-o jos şi numai bunul
Dumnezeu l-a salvat de la moarte pe un tip care ne înjura de
jos. Insul, când s-a trezit cu fereastra la picioarele sale, a
început să plângă şi a rupt-o la fugă. A fost găsit după trei zile
pe malul Mureşului fredonând cântece populare din folclorul
capitalismului contemporan românesc. Alte evenimente n-au
mai avut loc. Dingrămada de lemne şi scânduri care fusese
odată mobilierul colegului, am asamblat canapeaua, uncorp de
bibliotecă şi un obiect căruia, după organizarea celui de-al
treilea miting unde ne-am certat ca idioţii, am hotărât să-i
spunem sofa. Din ce a mai rămas, am reuşit să facem un fel de
suport de flori care semăna cu simbolul NATO din capitala
Belgiei, dar care a camuflat perfect ungherul prin care putea
admirată în apartamentul de vizavi o natură moartă cu o
splendidă femeie vie.
Aproape de miezul nopţii, totul era pus la punct,
apartamentul arăta ca un loc în care avusese loc o răfuială între
două armate pentru supremaţia mondială, in timp ce noi, cum
spuneam, începusem să cântăm pe mai multe voci decât eram
ca număr de persoane. Singur Văslicuţ nu participa la
entuziasmul nostru, fiindcă nu vrusese să bea pălincă, drept
care vedea apartamentul cu alţi ochi. Aşa i-a trebuit!
Cine-a mai văzut om întreg la minte şi intelectual, să
primească locuinţă nouă şi să nu bea o pălincă?