- Adică, ce vreţi să spuneţi? l-a întrebat cu vocea blajină
domnul director, unul dintre cei mai apreciaţi informatori la
fosta securitate.
După trei zile psihologul a fost trimis în staţionarul Jilava
unde a stat şase luni în post negru şi meditaţie adâncă.
Închis parateza.
... De această dată, însă, şeful a gândit frumos şi realist,
adică:
- Pentru că uite ce-mi trecu mie prin minte: sunt pe deplin
conştient că formaţi un colectiv strâns unit în jurul meu (aşa
credea el, bietul!), şi n-aş vrea să vă despart, dar cineva trebuie
să rămână şi la serviciu – logic, nu? (cu această idee am fost
într-o unanimitate zdrobitoare). Avem şapte bilete la staţiunea
The Coormalation, a continuat el; noi, cu mine cu tot, suntem
zece, deci, în concluzie, trebuie să mai rămână doi aici...
Ca de obicei, după discuţii de vreo oră, ne-am înţeles
repede prin tragere la sorţi, absolut toţi dorind să plecăm. In
două zile am terminat toate pregătirile, inclusiv certurile în
familie unde soţii sau soţiile nu prea reuşeau să înţeleagă o aşa
plecare în staţiune, adică fără ei. Ehe, ne-am zis, dacă ar fi şi ei
intelectuali ca noi...!
Primul care a descălecat în The Coormalationul de Sus a
fost şi cel mai stresat dintre noi toţi, respectiv colegul Costică
Tiriplic. El zicea că a mai fost, aşa că l-am folosit de ghid încă
de la plecare, când soţiile sau soţii ne-au condus la gară pentru
a vedea cine cu cine are relaţii extraconjugale. N-aveau cum să
afle, fiindcă în aglomeraţia de pe peron nici noi nu ne-am mai
aflat, urcând care pe unde am putut şi călătorind intenţionat în
cele mai proaste condiţii numai pentru fi suficient de obosiţi
odată ajunşi acolo. Că, altminteri, la ce ne-am mai fi dus la
staţiune, nu? Incă în timpul călătoriei am petrecut clipe de
neuitat alături de alţi călători, oameni în toate minţile călătorind