Prost de n-a văzut Parisu’
- după nuvela „Proştii”, de Liviu Rebreanu -
Drăgan Boţu coborî din tren având majoritatea
încheieturilor înţepenite. Aproape şapte ore nu se mişcase de pe
bancheta vagonului de personal de frică să nu-i ocupe cineva
locul, iar acum era gata-gata să cadă de pe scară din cauza unui
cârcel la genunchiul stâng. Dar nu se lăsă: cu ochii plini de
lacrimi păşi pe peronul înţesat de lume, ajunse în faţa gării şi se
urcă în primul autobuz oprit în staţie.
- La a patra oprire de la a treia intersecţie cobori, îl
avertizaseră feciorul şi nora. E simplu – te descurci?
În câteva minute sunt la ei, gândi. Le fac o surpriză ce n-a
văzut Parisu'...
Îşi trase pălăria pe ochi şi, discret, pe-o ureche, se agăţă
de o bară cum văzu că făceau şi alţi călători, apoi inventarie, în
mare, bunurile aduse pentru copii. Totul era în ordine şi viaţa i
se păru frumoasă, iar pe el se văzu deştept din moment ce, uite,
se afla deja în autobuz, nu cum se spunea ziarul. Minciuni.
Vezi, cum duceau în eroare ţăranul cinstit? Când se ăntoarce
acasă, le va scrie el o îscrisoare ce n-a văzut Pa...
- Auzi, bade: ia traista aia din spinare, nu vezi că ocupi
trei locuri?
Cum de nu se gândise?- Apăi, eu sunt de la ţară, răspunse, şi nu prea ştiu regula...