Dumitru Huruba - Scuzati ca ne-am cunoscut...

(NeluLucian) #1

turmă. Era un spectacol ridicol şi, în acelaşi timp, jalnic să-i
vezi, dar şi, sigur, revoltător pentru creatorul însuşi. Deşi se
pare că pe El nu-l mai prea interesa chestiunea şi micimea
omenească de-o vreme încoace, zburdălnicia homo-sapienşilor
prin şi printre opreliştile transmise de El prin fiul său şi ajustate
ameninţător de evanghelişti, mai cu seamă de apostolul Pavel,
devenind doar un fapt divers. Poate că era adevărată zicerea că,
pentru ultimii treizeci de ani ai secolului şi ai mileniului, lăsase
omenirea pe mâna preaprimitorului Scaraoschi, ţinând seama
că toate se desfăşurau în conformitate cu previziunile
Apocalipsei, existenţa planetei tinzând spre un haos desăvârşit,
în perfectă armonie cu ideologia belzebutiană. Această
constatare nu era prea optimistă şi, ca atare, impunea o anumită
accelerare a... refacerii vieţii mele pentru a intra din nou în
rândurile lumii bune şi cu frică de Dumnezeu, cum mă tot
dăscăleau toţi, prieteni şi cunoscuţi, colegi şi rude, de parcă
burlac fiind, le-aş fi adus importante prejudicii morale şi le-aş
fi uzurpat tronul demn al fidelităţii depline. Sau, mai ştii? Poate
că mă simţeau ca pe un fel de pericol-eminenţă cenuşie planând
donjuanesc pe deasupra armonioaselor lor căsnicii, dar cu
precădere ameninţând buna înţelegere în familii şi fidelitatea
frumoaselor şi castelor soţii. E o simplă bănuială care gâdilă,
însă, orgoliul meu de mascul, pentru că, în realitate, lucrurile
nu stau deloc aşa; eu îmi iubesc aproapele exact cât îmi dau voie
cele zece porunci care, între altele fie spus, retează orice pornise
spre desfrâu: „Să nu preacurveşti”, adică să nu depăşeşti o
anumită limită a curviei; „Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău,
nici robul lui – în cazul în care eşti homosexual –, nici roaba lui,
nici boul lui, nici măgarul lui...” – nici măcar măgarul! Deşi
partea cu boul şi măgarul; sună cam dubios, însă nu are acum
rost să intrăm în cine ştie ce detalii biblice. Cert este că eu
înţeleg perfect situaţia, fiindcă, după divorţ, m-am deşteptat
extraordinar de mult, văd lumea cu alţi ochi, aşa că, bineînţeles,

Free download pdf