nu voi mai face greşeli majore. Sunt din ce în ce mai convins
că Providenţa îmi va îndruma paşii şi mintea numai spre bine,
având în vedere că perioada de verificare a probităţii mele
morale trecuse, o trecusem cu brio...
Deci:
Aşteptând într-o dimineaţă să deschidă la aprozar, la un
moment dat descopăr la capătul privirii mele o vietate. Nu
înaltă, nu scundă, nu grasă, dar nici prea slabă, blondă, cu ochi
albaştri care, în paranteză fie spus, mi s-au părut ai unei viţele
înţărcată în ziua precedentă. Era limpede ca lumina Farului din
Alexandria că vietatea tânjea după ceva; am bănuit, dar nu
intru în amănunte de prisos. M-am apropiat, n-am zis nimic de
timp, nu am întrebat-o dacă e singurică, nici cât era ceasul –-
nuuu, ci pur şi foarte simplu, ca de la bărbat la bărbat, fiindcă
din punct de vedere al fumatului femeile sunt mai bărbaţi decât
oricare mascul dependent de iarba dracului, Bine, las şi
amănuntele astea şi, în concluzie, i-am zis:
- Nu cumva aveţi un foc? Că mi-am uitat bricheta...
- Ba da - aveţi şi pentru mine o ţigară?
Ce v-am spus? Dar, domnilor, vă jur liniştit că avea vocea
Mariei Callas pe vremea Bolero-ului lui Ravel, voce pe lângă
care glasurile îngerilor puteau să semene cu răgetul Măgarului
lui Buridan tocmai sosit la celebra bifurcaţie de drumuri unde
şi-a dat obştescul sfârşit – să păstrăm un moment de reculegere...
Drept care am gândit, în şoaptă, ca să nu-mi intre destinul la
idei: poate că asta e refacerea vieţii mele. Am privit-o cu o
nuanţă de interes în plus, am încercat să pătrund dincolo de
aparenţele clar-pozitive şi, intimidat-adolescentin, am gângurit,
totuşi, o întrebare mai decisivă: - Îmi daţi voie să fumăm împreună?
Ne-am aşezat pe banca din faţa aprozarului şi am început
să pufăim cam la fel de pătimaş, dar fiecare cu gândurile lui.