Între două pale de fum mi-a prezentat şi ea curriculum-ul
propriu. Am descoperit că aveam o mulţime de puncte
comune: divorţaţi amândoi, soţul ei beţiv, microbist şi curvar,
nevastă-mea, rea, incultă şi avară; soţul ei din familie
compromisă - un violator de octogenare, doi hoţi de buzunare
şi o soră cam prostituată... Fosta mea nevastă era dintr-o
familie şi mai compromisă. Uf, bine că noi eram amândoi
integri din punct de vedere moral, social şi juridic. Am respirat
uşurat şi am dat atacul final:
- Auzi, doamnă: ştii ce am hotărât? Hai să ne unim
vieţile...
Ne-am dat mâna, am mers la un butic şi am băut fiecare
câte trei beri – plătite de mine – chestie care m-a impresionat
vizavi de cantitatea de bere pe cap de femeie. Iar după câteva
zile... După câteva zile bâiguiam fericiţi câte un „da” viguros în
faţa ofiţerului stării civile care privea la noi ca la nişte cranii de
Cro-Magnon găsite într-o dimineaţă sub pernă.
Din punct de vedere logic, uman şi social, încheierea
acestei povestiri ar trebui să sune cam aşa: şi au trăit împreună
până la adânci bătrâneţi având de la bunul Dumnezeu prunci
frumoşi şi cuminţi... Aiurea! Sfârşitul sună aşa: după trei
săptămâni am hotărât să divorţăm, eveniment de la care vom
comemora în această vară doi ani, iar procesul de împărţire a
bunurilor continuă cu martori, cu ţipete şi expresii care amuţesc
nu numai asistenţa ci şi completul de judecată. O doamnă
judecătoare, blonduţă şi cu trei cruciuliţe patriarhice atârnând
senzual printre o pereche de sâni ceva mai viguroşi decât ai
Pamelei Anderson, a jurat cu mâna pe Constituţie că ea n-a mai
auzit asemenea trivialităţi. Dar cine a obligat-o să vină la
procesul nostru? Insă avocatul meu, om cu experienţă şi cu
figură nurnberghiană, simţind că m-a secătuit de bani, mi-a