Dumitru Huruba - Scuzati ca ne-am cunoscut...

(NeluLucian) #1

Familia Gulye


În sfârşit, aseară am fost în vizită la familia Gulye. In
sfârşit, pentru că, de vreo jumătate de an n-am mai fost pe la ei
şi ne tot invită gândindu-se, probabil, că noi suntem supăraţi
fiindcă ne inundă apartamentul cam o dată la două săptămâni.
Fleacuri! Sigur, a fost greu până ne-am obişnuit cu potopul
care-avea loc, de regulă, împrejurul miezului nopţii, respectiv
după ce se întorcea fiica lor din oraş, însă chestiunea ţine de
trecut... Acum nu se mai întoarce - a născut doi gemeni din
flori dotaţi cu nişte coarde vocale pentru care majoritatea
locatarilor de pe scară le-a prezis un viitor strălucit ca solişti de
operă, dar nici într-un caz ca locatari. Şi şade acasă. Probleme
am avut mai ales cu nevastă-mea, până am convins-o că, logic,
nu aveau cum să-i inunde pe cei care locuiau la etajul superior,
având în vedere că apa se întâmplî rar să curgă de jos în sus
chiar în condiţiile tranziţiei româneşti spre economia de piaţă
când orice este posibil...



  • Adică, tu nu mai ştii de măr, de Newton, de gravitaţie? o
    întrebam oarecum dispreţuitor.

  • Nu, răspundea ea sec. Eu ştiu numai de graviditate.
    Şi îşi îndrepta privirea semnificativ spre tavanul nostru cu
    urme de-a lungul atâtor potopuri.

  • ... Chiar la bloc fiind, îmi continuam eu pledoaria
    încercând să-i fac o demonstraţie ştiinţifică, unde se întâmplă
    atâtea lucruri bizare, crezi că apa ar putea curge de jos în sus?

Free download pdf