celui îmbrăcat în costum de stofă neagră şi cu cravată de
mătase naturală. Trenul alerga prin câmpie, pe sub soarele
tropical şi, din când în când, îl vedeam pe geam pe domnul
ministru Băsescu alergând călare pe-un ţap după o Fata
Morgana pe fundul căreia scria cu litere strălucitoare: MĂ,
AICI-S BANII VOŞTRI! Ei, dar în compartiment eram oameni
serioşi şi nimeni nu mai credea în vedenii... Nici măcar
Şvarţeneger-Ion-Ronaldo nu părea interesat de fenomene
paranormale. La vârsta lui şi pe distanţă de vreo trei sute de
kilometri, puştiul s-a comportat excelent, adică n-a scos nici un
scâncet, nu a vrut la geam nici la veceu sau să-l ia nevastă-mea
în braţe. Curgea transpiraţia pe el în valuri şi la un moment dat,
văzând cum o doamnă de pe bancheta de vizavi îl privea şi îşi
făcea din când în când cruce, am îndrăznit să-i zic Claustrinei:
- Iubito, n-ar fi mai bine să-l îmbrăcăm cu tricoul?
S-a uitat la mine ca Baiazid la Mircea cel Bătrân când l-a
luat din scurt: „- Tu eşti Mircea?”, şi m-a întrebat: - Vrei să te cerţi iară cu mama? Că asta urmăreşti tot
timpul... Ai uitat ce-a zis când ne-am despărţit la gară?
Ei, cum să fi uitat?- Nu, am răspuns şcolăreşte. Mama ta i-a zis ăstuia mic
aşa: dragu' lu' buni, să nu asculţi de păgânu' (păgânul eram eu)
şi să dezbraci hăinuţele astea de pe tine. Las'să vadă toţi
nădrăgarii cum arată un pui de dac. - Şi-atunci, ce vrei? m-a interpelat Claustrina.
- Poate i se face rău, am continuat eu, şi-or vedea
nădrăgarii un pui de dac mort... - Cobe tâmpită!, mi-a şuierat Claustrina aplecându-se spre
mine şi mângâindu-mă pe fruntea leoarcă de sudoare.
Doi călători leşinaseră între timp, dar în privirile celorlalţi
se vedea clar invidia faţă de cuplul nostru atât de armonios...