Un rol de îngrijitoare pe scena vieţii şi a teatrului
slavă Domnului. Ai tot ce-ți trebuie: un
apartament, o afacere, ești cunoscută de multă
lume...
MARIELA: Mamă, nu pentru asta am decis să
plec, nu pentru a da binele pe rău și liniștea pe
zbucium. Crede-mă, visul meu nu se poate
împlini în această lume fără speranță, fără ideal, în
care munca este plătită pe nimic, în care tinerii
sunt mințiți și disprețuiți, iar cei ca tine sunt
numai buni de aruncat la gunoi... eu, aici, nu pot
să trăiesc... mă sufoc și nu vreau să ajung ca tine,
să-mi cos norocul, până la sfârșitul vieții, sperând
că vreodată îmi va fi bine, că viața mă va răsplăti,
în cele din urmă, cu vreo minune, ca în cărțile pe
care le citești. ( Îmbrățișând-o și sărutându-i lacrimile
de pe obraz, continuă ). Mamă, te rog frumos, uită-te
în ochii mei: promite-mi să ai grijă de sănătatea ta.
Îți voi trimite bani, să nu-ți mai pierzi ochii în
blestematul acela de brodat. Gata! Ai muncit
destul. Acum eu vreau să te ajut. Doresc să știu că
vei îmbătrâni frumos. Ai trudit o viață, zi și
noapte, ai suferit prea mult. Acum e rândul meu
să te răsplătesc. Lasă-mă să-mi încerc norocul.
Doar stând și plângându-ne soarta, nu facem
nimic. A venit timpul să fiu eu însămi. A venit
vremea să-ți arăt ce pot. Ai încredere în mine...