Daniela Gumann
_____________________________________________MAMA: ( se uită insistent la fiica ei, parcă obligând-o
să îi acorde doar ei atenție și insistă în continuare)
Mariela, mamă, tu nu aveai nevoie să muncești în
străinătate. Tu ai tot ce-ți trebuie aici. Mulți ar fi
mulțumiți dacă ar avea pe jumătate cât tine. De ce
oare îl superi tu pe Dumnezeu?!
MARIELA: (stând relaxată, sprijinită cu spatele de
spătarul băncii și admirând curioasă toți călătorii)
Mamă, știu bine ce gândești. Da, mi-ai donat o
casă, dar nu este cumpărată din munca mea.
Atunci când voi dobândi-o eu, cu truda mea,
atunci voi fi bucuroasă cu adevărat. Voi fi fericită,
fiindcă munca îmi este apreciată, nu ca aici, unde
doar pungașii și nemernicii se fălesc cu averile lor.
Eu nu îmi doresc avere, eu vreau să fiu respectată.
Și pentru acest motiv nu mă mai întorc din drum,
oricât de greu îmi va fi, oricât de departe voi fi.
MAMA: (aplecându-se mai mult către fiica sa, dorind
să fie cât mai convingătoare) Dar ai destui bani,
mamă. Tu ai mai mult decât alții de vârsta ta.
MARIELA: (Se uită la mama ei și vrea să pară
stăpână pe hotărârea ei, deși inima îi bătea cu multă
putere împrăștiind frica în tot corpul. Teama de
necunoscut. Teama de nereușită) Da, așa este! Doar ți
se pare că am mai mult decât alții; numai tu știi cu
câtă sudoare și trudă câștig amărâtul ăsta de
bănuț! Uită-te în jurul nostru, oricât voi munci