Un rol de îngrijitoare pe scena vieţii şi a teatrului
MARIELA: Cristina, poate te dezamăgesc, dar
bătrânii mei mi-s dragi, indiferent de ce bani
primesc. Îmi fac treaba cu multă plăcere.
CRISTINA: Ptiu, de proști ca voi au ei nevoie. Cu
proști ca voi ei se îmbogățesc.
MARIELA: Cristina, eu nu te-am jignit și te rog să
faci la fel în ceea ce mă privește. Dacă stau bine și
mă gândesc, cred că nu e prima dată.
CRISTINA: Auzi, tu! Stai bine și gândește-te!
(râde-n colțul gurii, apoi arătând cu degetul, autoritar )
De fapt, tu spui că ai facultate, ei bine, eu n-am. Eu
am doar 10 clase, dar atât timp cât speli la fund pe
alții, ca și mine, pot spune: „Bun venit în clasa
mea!”.
ANGELA: Liniștiți-vă, măi! V-a tâmpit soarele sau
berea?
MARIELA: Eu sunt liniștită, nu vedeți?
CRISTINA: Aveți dreptate, eu sunt aceea care
trebuie să se liniştească. ( Scoate din portofel o
bancnotă, o pune sub scrumieră.) Nu cred că am
consumat de mai mult. Restul, considerați-l cadou
de adio. Puteați învăța multe de la mine - voi ați
pierdut!
COLEG 1: Ce se întâmplă aici, fetelor?! Unde
pleci, Cristina?
(Cristina nu răspunde nimic și pleacă.)