Daniela Gumann
_____________________________________________Scena 3
(La aeroport, mama nu a mai reușit să-și stăpânească
emoțiile și fericirea. De cum a primit bagajele și s-au
deschis ușile, Mariela a dat cu ochii de mama ei, care
era în prima linie, exact în fața ușilor.)
MAMA: Dănuța mamei!!! Fata mamei!! Draga
mamei!!!
MARIELA: Mămică, ne facem de rușine pe aici!
Hai să ne așezăm pe o bancă, să nu blocăm
circulația!
MAMA: Lasă-mă să mă uit la tine! (O prinde de
mâini, îi cuprinde fața în mîinile ei, o pupă cu mult foc
și plâng puternic amândouă.)
MARIELA: Nu mai plânge, sunt aici! Și mie mi-a
fost tare dor de tine! De atâtea ori am simțit nevoia
să te am alături și-mi părea rău că te-am lăsat
singură.
MAMA: (Încearcă să se liniștească, o ia pe Mariela de
mâini și se uită în ochii ei, căutând dincolo de răspuns.)
Spune-mi, mamă, ți-e bine acolo? Ai tot ce-ți
trebuie? Ești așa de slabă, de ce, mamă dragă?
MARIELA: (Nu-i putea ascunde o durere, nu-i putea
ascunde nimic pentru că îi cunoștea slăbiciunile, îi
cunoștea tăcerea, îi cunoștea lacrimile.) Așa mi-a
plăcut mie să slăbesc, mamă. Am tot ce-mi trebuie.