Un rol de îngrijitoare pe scena vieţii şi a teatrului
MAMA: De ieri dimineață sunt plecată de acasă,
de la Iași. Am ajuns aseară în aeroport. Am rugat
un angajat care lucrează aici să-mi arate unde aș
putea merge să văd avionul când aterizează. Mi-ar
fi plăcut să te pot vedea încă de când coborai din
avion, dar era prea departe și întuneric. Mi-ai
lipsit mult, draga mea. Numai pe tine te am. E atât
de goală casa fără tine!
MARIELA: Te cred, mamă dragă! Hai să încercăm
să prindem trenul, vreau să ajungem repede acasă.
Amândouă suntem obosite. Vom avea timp să
vorbim mai mult după ce ne odihnim.
MAMA: Ai dreptate. Hai să mergem!
(În tren, adormeau când una când alta pe umărul
celeilalte. Erau frânte de oboseală. Ajung în sfârșit
acasă.)
MAMA: ( deschide ușa și-i face semn Marielei să intre,
spunând cu toată dragostea și bucuria) Bine ai venit
acasă, fata mamei!
MARIELA: Sărut mâna, mamă scumpă! Ahhhh!!!
În sfârșit acasă. Mamă, acum mă simt din nou
copil. Un copil obosit, care a învățat ce trebuie să
facă pentru a reuși în viață, un copil muncitor,
care a înțeles că trebuie să te descurci singur.
MAMA: Hai să-ți pună mama repede ceva să
mănânci. Am avut grijă să-ți pregătesc tot ce-ți
place ție: sărmăluțe în foi de viță, piftie de curcan