Poeme de Daniela Gumann
Salzburg
Noaptea
Am coborât în noapte
prin cerul plin de vise
Pe gâtul lunii,
Stau stelele la rând
Și fiecare tăcut mă mustră.
Le văd ca pe niște mărgele,
Frumos așezate.
Gândesc și eu naivă
Ce-ar să fiu una din ele?!
Și din bolta cerească
Să văd pledoaria lumească.
Departe, din lumea cea mare,
S-aud, urlete și răcnet de fiare
Din hoarda crîncenă a nopţii
Se-aud cei ce cu bogății se hrănesc
Pe alții ce nebunii plănuiesc
Spectacolul lumii fără rost
O lume cu țel dezastruos.
Aș vrea să fiu lună
Să stau printre stele
Să fac parte din ele
Cu strălucirea lor
Să-mi încălzească sufletul
Să-mi parcurg drumul zilei
Spre noapte şi poate
Al vieții către moarte.
Amintiri
O noapte absolută mă-afundă-n amintiri
Imagini îşi iau zborul, în timp spre neuitări
Zile, momente,
Frânturi de clipe ne-amintim
Fantezii cu care astăzi ne hrănim
Speranțe spulberate
Iluzii sfărâmate, în suflet adunate.
În față la triste morminte
Revin aducerile-aminte
Iar chipu-i de altădată
Mintea și sufletul mi-o poartă.
Și nu se schimbă niciodată.
Un gând ce-mbrăţişează ochiul,
Un suflet lăcrimând cu gândul
De suferințe limpezite
În sentimente amorțite
Cu momente trăite
Și dorinți rătăcite
În revenirea depărtărilor
Taina mută-a amintirilor.
Nemulţumit de cîte are,
Vrea ceea ce nu i s-a dat.
Ahh, omul, ca şi timpul,
Să fugă e-ndemnat!Depărtare
Iubirea-n suflet ţese gânduri
Ș-apoi citește printre rânduri.
Adună patimi, dor, durere,
Ce se transformă apoi în stele.
Te-am sărutat cu-n gând,
Și te-am atins cu-o şoaptă.
Cu ochii închiși,
Te-mbrățișez prelung,
Căci sufletu-mi...,
Mereu iubire-așteaptă.
În amintiri te învălui,
Cu-a soarelui căldură te asemui,
În trup şi trai cu tine,
În dimineți senine,
Sau serile cu ploi.
Din gând te-adun,
O vorbă să-ți mai spun,
Și-apoi...,
Chipu-ți pe cer aș vrea
Să-l desenez în noapte
Și să te-admir mereu
Când ai să fii departe.