Condeierul diasporei 1

(Gumann Daniela) #1

săi (pentru un trimestru i-am fost și eu elevă), nu doar pasiunea pentru scris, dar


și respectul pentru limba română. A colaborat cu reviste precum “Timișoara”,


“Culorile Amurgului” și “Coloana Infinitului”, este membră la Cenaclul hușean


“Eminescu”, coordonat de Viorel Munteanu, iar, în prezent, avem onoarea de a


o avea ca membră de onoare și în Asociația Scriitorilor Români din Austria.


Dintre creațiile domniei sale putem enumera: - “Poezii”, care conține 37 de


poeme religioase, dedicate părintelui Mina Dobzeu, poeta a obținut “Premiul


Special” la Festivalul-Concurs Internațional de creație literar-artistică “Lumină


Lină”, lucru care a bucurat-o nespus, nu atât pentru succesul în sine, cât pentru


recunoașterea, la acest nivel, a creațiilor pe care ea, cu atâta drag și devotament,


le-a scris pentru eroul său preferat, din “Jurnalul Fericirii”. Poezii la fel de


frumoase, care parcă abia așteaptă ca ochii și sufletul cititorilor să le descopere,


se găsesc și în volumele “Tristele”, “Gânduri”, “Poezii”, “Slefuitorul de cuvinte”,


“Freamăt de gânduri”, ‘Febre”, “Vibrații”, “Freamătul pământului” sau “Ecouri”.


Poeme de Elena Vlasie

Munteanu

DEBUT?


Debutul meu cândva a fost


În faţa foii de hârtie,


Am nevedit în femininul rost


O poezie,


Şi am ţesut în taină fir cu fir,


Cu mâna, ochiul şi gândirea,


Nu conteneam să mă tot mir


Cât de frumoasă e rostirea!


Am tot țesut cu gândul la lumină,


Am îmbinat cuvântul şi culoarea


Văzută prin fereastră, în grădină,


Esenţa şi splendoarea.


Şi pânza strălucea în fata mea,


Foşnea hârtia, firul mătăsos


Iar de sub mâna tremurândă se ivea


Cuvântul-cântec clar, melodios.


Eu n-am avut emoții la-nceput
Ci respiram prin vorba grea-uşoară
Şi doar atâta grijă am avut
Să vină lacrima dar să nu doară.

Debutul meu a fost modest, cândva,
Tot meşterind printre cuvinte...
Un gând pe-o foaie ce tăcea
Abia îmi mai aduc aminte.

UN DIALOG CU ,,LUMINA
PRIETENA "


  • Lumina prietenă, prietena lumină,
    Strecurată -n zori prin frunze verzi,
    Spre ziua care va să vină,
    Să nu te pierd, să nu mă pierzi.

  • Eu vin din răsărit de soare
    Sau vin discreta în amurg,
    Din luna plină, plutitoare
    Și clipele-n lumini se scurg.

Free download pdf