7.Lumină
M-aprind in întuneric,
Îmi luminez singur calea
Sunt orbit de ea puternic
Nu mai pot vedea zarea.
- Fără tine, crede-mă că nu mai simt nimic
Asta pentru că mi-ai sfâșiat inima aprig
N-am chef de glume așa că nu mai zice că am covid.
Nu te mai rupe in figuri,
Că te lipesc cu super-glue
Degeaba te repar
Că tu tot fugi la altu’.
Deciziile luate de tine sunt telecomanda,
Iar tu ești protagonistul in toată chestia asta,
Depinzi doar tu de tine, niciodată de nimeni
Acum este rândul meu, ieși din mintea mea străine: - O-i fii eu străin, dar tot te cunosc mai bine
Decât cei ce se dau non-stop bine pe lângă tine. - Tot eu mă luminez, tot eu îmi sting lumina,
Daca pățesc ceva, doar a mea este vina
Nu ești singura care m-a rănit și nu ești nici prima,
Doar că în tine am avut încredere și sper că ești ultima.
Soarele vedea tot ce fac, dar luna știa de ce
Luna mi-a fost alături in orice noapte rece
Erai un soare pentru mine, acum nici măcar rază
Oricum nu ne mai împăcăm, așa că să dăm cărțile pe față:
Că m-ai mințit mereu, asta nu mai contează?
Sau că vorbeai cu alții si pe mine mă luai de prost?
Că nu mă voiai sus si nu m-ai ridicat de jos?
Sau că mă aruncasei, ca pe un gunoi?
Acum e vorba despre mine, nu mai e despre noi.