Versuri și Poezii

(Marian Nita) #1

10.Metafore


Nu o să scriu metafore ce pentru tine nu au sens,
O să-ți scriu și demonstrez: cât de mult te iubesc.
Tot nu pot să cred, ca încă mă mint
Că într-o bună zi, o să te întorci zâmbind :
Și că o să-mi spui cât de dor ți-a fost de mine,
Ar fii mult prea clișeic, scriu versuri, nu filme.
Eu plâng după tine, iar tu râzi cu alții:
Asta înseamnă să nu pui suflet în relații.
Vorba vine; că tu oricum nu mai vii,
Că ai plecat și când te întorci nici tu nu știi.
N-am uitat momentul în care ai plecat:
Mi-ai zis că nu mă iubești și că nu te-am meritat.
Te-am tratat ca pe-o regină, tu pe mine ca pe-un sclav,
Dar sclavul ăsta a devenit în timp împărat.
Mai bine îmi puneam ochelarii, când iubirea era oarbă,
Așa nu m-aș mai fii îndrăgostit de tine vreodată.
Nu mai sunt tipul de tip care să se atașeze,
Afișez indiferență după orice vorbă rece.
Că poate d-asta, nu sunt un înger,
De fapt sunt, o flacără stinsă în ger.
Ți-am zis că n-o să-ți scriu metafore pe care nu le înțelegi,
Dar și tu mi-ai promis că niciodată n-o să pleci.

Free download pdf