9.Coșmar
În visul tău ești mereu personaj principal,
Iar cel în care ești secundar, se numește coșmar,
Că nimeni nu-ți vrea binele dezinteresat,
Și aproape toți pentru bani ți-ar da și în cap.
Dar asta-i lumea, pardon coșmarul în care trăim:
Ori renunțăm direct, ori ne aruncăm all-in,
Bipolari mai mereu, nu dorim cale de tranziție:
Pregătiți oricând să mai urcăm încă o poziție.
Mereu ne deranjează dacă eșuează ceva:
Dramatizăm atât de mult, parcă se termină lumea.
Visăm încă de mici, că o să fim realizați,
Dar apoi realizăm cât putem fii de ratați,
Și așa-ți ratezi ocazia să ai un viitor:
Cel mai frumos vis, devine coșmar îngrozitor.
Nu poți să îl vezi, nu poți nici să îl simți:
Abia atunci când devine realitate simți ca are zimți.
Cu toți știm cum se încheie mai mereu coșmarul:
Ajungi să mori înnecându-ți în miere amarul,
Nemulțumit de ce ești sau de ce ai devenit,
Ai iubit-o mult prea mult, iar ea te-a părăsit,
Sau a eșuat ceva mare în ce ai investit.
Coșmarul nu-i coșmar, fără un demon în el,
Iar dacă n-ar fii imposibil, n-ar mai fii la fel.
Ăsta mi-a fost și somnul, ăsta a fost coșmarul,
Ăsta a fost și visul, n-a existat realul.