Versuri și Poezii

(Marian Nita) #1

6.Înțelegi


Uneori e posibil să nu mă înțelegi,
Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că mă iubești,
Aproape niciodată nu mă înțeleg nici eu,
Așa că d-aia nu am pretenții să mă înțelegi mereu.


Două persoane diferite, ce aparent nu se-nțeleg,
Nu se baga-n seamă-n realitate, dar vorbesc pe net,
Țin unul la altul și lucrul cel mai bizar,
E că de cele mai multe ori fac din încredere zar.
Prieteni întotdeauna, dar certați tot timpul:
Că nu mă înțelegi și să te-nțeleg nu-s tipul,
Nu suntem prietenii perfecți, suntem prototipul,
Iar printr-o poezie să ți-o spun îmi e mai simplu.
Nu te atac sau judec, că nu mă-nțelegi,
Că vrei să o faci e lucrul cel mai de preț.
Ceea ce fac sau zic, poate că n-are sens,
D-asta de cele mai multe ori zici că nu mă crezi.


Nu vreau să scriu din nou ceva prea personal
Așa o să devină pentru public prea banal,
Dar poate că eu sunt banalul, fiindcă sunt neînțelesul,
Aș fii vrut să-ți explic mai multe, dar s-a terminat versul.

Free download pdf