12.Nume de cod, Paris
Am nume de cod Paris,
Mi-ați apărut azi-noapte-n vis,
Dar totuși voi m-ați ucis,
În temnița morții închis.
Voi doi erați ca Romeo și Julieta,
Iar Paris rămăsese doar cu eticheta,
Că e un om rău și că nu putea iubi,
Iar cu singurătatea nu se mai putea mulțumi.
Un cuplu perfect, cel puțin la prima vedere,
Că la a doua vă dusmaneați reciproc în tăcere.
O iubire neînțeleasă, nici măcar de voi,
Că în iubirea voastră, exista doar război.
Poate că la voi doar frumusețea conta,
Era singurul criteriu ce vă interesa,
Că a-ți fost împreună, dar nu prea mult timp,
Dar tot m-am simțit trădat, ca Iisus răstignit.
Nu vă potriveați, erați incompatibili,
Vă credeați perfecți, dar insensibili,
Vă iubeați de nu vă vedeați, dar totuși vizibili,
În public nimic mai mult decât penibili.
În final, amândoi, a-ți murit definitiv
Mai ales în ochii înlăcrimați ai lui Paris,
Că el pentru ea, ar fii făcut și crimă,
S-ar fii înjunghiat și singur, cu lama fix în stimă.