DESPRE PROPRIETATE ȘI BUNURI 9
Bunurile imobile sunt acele bunuri care au o așezare fixă, cu caracter permanent sau care, prin lege,
sunt considerate a avea o asemenea așezare, o detaliere a acestora putând fi regăsită în conținutul art.
537 din Codul civil. Totodată, materialele separate provizoriu dintr-un bun imobil pentru a fi
reîntrebuințate în aceeași formă, precum și părțile integrante ale unui bun imobil temporar detașate
de acesta pentru a fi, ulterior, reintegrate în acesta, sunt considerate bunuri care rămân imobile,
conform art. 538 alin. (1) din Codul civil. Potrivit alineatului (2) ale aceluiași articol, devin bunuri
imobile materialele noi, care le înlocuiesc pe cele vechi, dintr-un bun imobil.
Bunurile mobile sunt cele care nu au o așezare fixă în spațiu, prin prisma acestui criteriu al fixității,
legea, în baza principiului excluziunii, stabilind că orice bun care nu este imobil, este mobil - art. 539
alin. (1) din Codul civil. Sunt considerate bunuri mobile și undele electromagnetice, energia,
indiferent de natura sursei emitente a acestora, mobilă sau imobilă, conform alineatului (2) al art. 539.
Art. 535. Noțiune.
Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.
Art. 537. Bunurile imobile
Sunt imobile terenurile, izvoarele şi cursurile de apă, plantaţiile prinse în rădăcini, construcţiile şi orice alte lucrări
fixate în pământ cu caracter permanent, platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor submarine situate pe
platoul continental, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter
permanent.
Art. 538. Bunurile care rămân sau devin imobile.
(1) Rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuinţate,
atât timp cât sunt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui imobil care sunt temporar detaşate
de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate.
(2) Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au
dobândit această destinaţie.
Art. 539. Bunurile mobile.
(1) Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile.
(2) Sunt bunuri mobile şi undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi energia de orice fel produse,
captate şi transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau
imobiliară a sursei acestora.Bunurile determinate individual, numite și bunuri certe, sunt acele bunuri care pot fi
individualizate în baza unor caracteristici proprii, specifice acelui bun. Pot fi incluse în această
categorie o casă, un autoturism, bunurile unicat - un anunit ceas, o carte de colecție etc.
Bunurile determinate generic sunt acele bunuri care pot fi individualizate prin caracteristicile
speciei sau categoriei din care fac parte, nu prin caracteristicile proprii. Aceste bunuri pot fi
individualizate prin număr, măsură, cantitate, greutate - trei perechi de pantofi, două kilograme de
mere etc. Totodată pentru a categorisi un bun ca fiind determinat individual sau determinat generic,
trebuie avută în vedere nu doar natura bunului respectiv, ci și voința părților - în situația anumitor
convenții legale. Astfel, voința părților poate schimba natura lucrurilor în sensul că, un bun, care prin
natura sa poate fi considerat generic, prin voința părților, exprimată în anumite circumstanțe, poate fi
privit ca determinat individual. Pentru exemplificare : un laptop este un bun determinat generic, fiind
produs în serie, dar în situația unui împrumut de folosință el va fi considerat ca determinat individual,
fiind prevăzută expres restituirea aceluiași exemplar.
Bunurile se împart și în bunuri fungibile și bunuri nefungibile, avîndu-și sediul în dispozițiile art. 543
din Codul civil. Două bunuri sunt fungibile între ele atunci când unul dintre ele îl poate înlocui pe
celălalt în cazul executării unei obligații.
Bunurile fungibile sunt, în principiu, bunurile determinate generic.
Bunurile nefungibile sunt, în principiu, bunurile determinate individual. Astfel, caracterul fungibil
sau nefungibil al unui bun este dat, prin prisma conexiunii cu cele determinate individual sau generic,
nu doar de natura bunului, ci și de voința părților - în cazul unei convenții - astfel încât acestea pot
conveni ca două bunuri certe, determinate, să se poată înlocui reciproc. Această clasificare a
bunurilor în fungibile și nefungibile, este foarte importantă raportat la valabilitatea executării unei
plăți prin echivalent.