Moștenirea în reglementarea noului Cod civil

(maris13) #1

TRANSMISIUNEA MOȘTENIRII 112


persoane interesate, poate numi un curator special al moștenirii, ale cărui drepturi și obligații se
regăsesc în conținutul art. 1117 alin. (1) și (3-5) din Codul civil - a se vedea nota de mai jos.
În ipoteza din paragraful anterior, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său,
poate face plângere la instanța judecătorească competentă, acțiunea fiind îndreptată împotriva
curatorului special, numit de notarul public.
De asemenea, dacă există indicii temeinice că moștenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul
public informează organele administrative ale comunei, orașului sau municipiului în a căror rază
teritorială se află bunurile succesorale.


În termen de 1 an și 6 luni de la data deschiderii moștenirii, potrivit art. 1137 din Codul civil, dacă nu
s-a înfățișat nici un succesibil la moștenire, notarul public, la cererea oricărei persoane fizice sau
juridice interesate, îi va soma public pe toți potențialii succesibili, să se prezinte la biroul său în
termen de cel mult două luni de la publicarea somației, făcută într-o :



  • publicație de la locul deschiderii moștenirii ;

  • publicație de la locul în care se află localizate imobilele din patrimoniul succesoral ;

  • publicație ( ziar ) de largă circulație ( națională ).
    Dacă, în termenul fixat prin somație de către notarul public, nu se prezintă niciun succesibil, notarul
    public va constata că moștenirea este vacantă.


Moștenirea vacantă, potrivit art. 1138 din Codul civil, revine comunei, orașului sau municipiului în a
cărui rază teritorială se aflau bunurile succesorale la data deschiderii moștenirii. Totodată, orice
eventuală dispoziție testamentară, care urmărește înlăturarea acestei reguli, fără a stabili transmiterea
bunurilor moștenirii, este considerată a fi nescrisă și, ca atare, nu va produce efecte juridice.
Comuna, orașul sau municipiul, intră ăn stăpânirea de fapt a moștenirii vacante, potrivit art. 1139 din
Codul civil, la împlinirea termenului stipulat la art. 1137, ori în situația în care toți succesibilii
cunoscuți au renunțat la moștenire. Eventualele obligații și sarcini care grefează moștenirea vacantă
( pasivul succesoral ), sunt suportate nimai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.


Există situații când moștenitorul legal sau moștenitorul cu titlu universal ( legatarul ), care are
vocație la întreaga moștenire ori la o fracțiune din aceasta, din varii motive, acceptă moștenirea în
interiorul termenului de opțiune succesorală, însă, în afara termenului stabilit pentru declararea
moștenirii vacante.
Într-o astfel de situație, potrivit art. 1140 din Codul civil, moștenitorul poate cere desființarea
vacanței moștenirii prin intermediul unei petiții de ereditate, exercitate împotriva comunei, orașului
sau municipiului intrat în stăpânirea de fapt a moștenirii, declarată vacantă.


Art. 1135. Noțiune.
(1) Dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari, moştenirea este vacantă.
(2) Dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moştenirii şi nu există moştenitori legali ori vocaţia acestora a fost
restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din moştenire rămasă neatribuită este vacantă.
Art. 1136. Administrarea provizorie a bunurilor moștenirii.
(1) Cât timp moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut, notarul public competent poate
să numească un curator special al moştenirii, pentru apărarea drepturilor moştenitorului eventual, având drepturile
şi îndatoririle de administrare prevăzute la Art. 1117 alin. (3)-(5).
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), acţiunile împotriva moştenirii se vor îndrepta împotriva unui curator special,
numit de notarul public competent, la cererea reclamantului.
(3) Dacă există indicii că moştenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public competent încunoştinţează şi
organulcare reprezintă comuna, oraşul sau, după caz, municipiul.
Art. 1117. Măsurile speciale de conservare a bunurilor.
(1) Dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul va putea pune bunurile
sub sigiliu sau le va preda unui custode.
(3)În cazul în care conservarea bunurilor moştenirii necesită anumite cheltuieli, acestea vor fi făcute, cu
încuviinţarea
notarului, de către custodele prevăzut la alin. (1) sau, în lipsa custodelui, de un curator special, numit
de notar pentru administrarea bunurilor.
Free download pdf