DESPRE PROPRIETATE ȘI BUNURI 7
CAPITOLUL 1
Despre proprietate și bunuri
1.1. Posesia, Folosința, Dispoziția, Uzufructul
1.2. Calsificarea bunurilor1.1. Posesia, Folosința, Dispoziția, Uzufructul
Societatea umană a căutat permanent să adopte cea mai eficentă formă de organizare și cele mai
adecvate mijloace în realizarea acestor forme. De-a lungul timpului, pe măsura evoluției societății,
oamenii s-au definit, ca parte a individualității lor, în funcție de bunurile pe care le posedau. Astfel,
proprietatea a devenit un reper fundamental pentru societate, constituindu-se într-una din cele mai
importante relații dintre oameni, iar, din punct de vedere juridic, instituția proprietății a fost așezată
la fundația sistemului de drept civil. Practic, din instituția proprietății, în mod colateral, derivă multe
dintre marile categorii și instituții juridice, inclusiv cea a moștenirii - care face obiectul acestei
lucrări.
Încercând o definiție a dreptului de proprietate, putem spune că acesta este, conform art. 555 alin.(1)
din Codul civil, dreptul pe care îl are o persoană de a poseda, a folosi și a dispune de un bun în mod
exclusiv, absolut și perpetuu, însă, în limitele stabilite de lege. Cu alte cuvinte, putem să construim
un imobil pe terenul pe care îl deținem, însă numai în condițiile în care am obținut toate autorizațiile
și avizele necesare, în condițiile legii. Proprietatea are, deci, în conținutul său, posesia, folosința,
dispoziția, dar și uzufructul cu privire la un bun.
Posesia, în fapt, înseamnă exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun,
respectiv dreptul persoanei de a avea și de a deține efectiv bunul care constituie obiectul proprietății,
sediul instituției juridice a posesiei fiind dispozițiile art. 916 din Codul civil. Mai mult, exceptând
bunurile imobile înscrise în cartea funciară, cel care are bunul și îl stăpânește este prezumat ca fiind
posesorul bunului, până la probarea contrariului - conform art. 919 alin. (1) din Codul civil - , iar
posesorul este considerat proprietar, până la probarea contrariului - potrivit art. 919 alin. (3) din
Codul civil.
Folosința, ori dreptul de folosință sau utilizare, asigură proprietarului dreptul de a folosi bunul aflat
în proprietatea sa, așa cum crede el că este mai bine pentru a-și realiza interesul, în condițiile legii,
dreptul de folosință făcând parte din categoria drepturilor reale, conform art. 551 din Codul civil.
Dispoziția, ori dreptul de dispoziție, conferă proprietarului dreptul de a înstrăina bunul care îi
aparține sau de a constitui asupra acestuia anumite drepturi în favoarea unei alte persoane ( de
exemplu, prin testament sau donație ) ; proprietarul, potrivit art. 12 din Codul civil, putând dispune
liber de bunurile sale, exceptând situația în care este în stare de insolvabilitate, când nu poate dispune
cu titlu gratuit ( prin testament sau donație, numite liberalități în Codul civil - art. 984 ) de bunurile
sale.
Uzufructul, ori dreptul de uzufruct, este dreptul proprietarului de a-și însuși și folosi rodul, fructele,
unui bun precum dobânda unui împrumut sau a unui depozit bancar, dividendele aferente unor titluri
de participație la capitalul unor societăți comerciale etc.