Capitolul 1
Privesc cum îl coboară în groapă. Nici o reacţie. Lacrimile nu vor să se facă
văzute, nu simt absolut nimic, vreau doar să se termine mai repede şi să
plec acasă.
O privesc pe mama, cum mai vărsa câte o lacrimă pentru cel ce i-a fost soţ ,
în timp ce pământul continua să coboare peste sicriul lui, încet , încet,
făcându-l să dispară în totalitate.Fratele meu Daniel, o ţine pe mama de
braţ şi priveşte în gol spre celelalte morminte din cimitir, părând aproape
hipnotizat de priveliştea acea sumbră.
Suntem din nou acasă, înmormântarea s-a terminat, iar eu am o senzaţie
de...parcă mi-e frică să am sentimentul acesta, la câteva ore după ce tatăl
meu a fost înmormântat dar nu pot să fac nimic împotriva creierului meu,
să îi spun să fie trist, să lase lacrimile să curgă...nu, nu pot, singurul
sentiment care mă paşte acum este o senzaţie enormă de uşurare. Da, ştiu
că este ceva greşit, dar din păcate nu pot să sufăr după el.
Daniel o duce pe mama în salon, o aşează pe canapea şi se îndreaptă spre
bucătărie. Din tocul uşii îl privesc şi ceva îmi spune că o mică parte din
senzaţia de uşurare pe care o am eu, o are şi el. Mă îndrept spre bucătărie
după el.
- Faci cafea frăţioare? Dacă da vreau şi eu.
- Ok Jessy, fac şi pentru tine, între timp poţi să îi duci mamei un pahar de
apă, te rog?
I-au un pahar din dulapul deasupra chiuvetei, scot o sticlă de apă din
frigider, îl umplu şi mă îndrept spre mama, care priveşte nedumerită către
mine.
- Poftim mamă, ţi-am adus apă. Bea încet, e rece.
Încă are acea privire nedumerită, mă priveşte de parcă ceva ar fi în neregulă