Raiul din iadul meu

simplu de la o zi la alta, dăduse cu piciorul la o relaţie de doi ani şi dispăruse
fără să zică nimic. Nu neg că am iubit-o, asta e adevărul, dar în momentul în
care m-am trezit complet singur, fără mamă, fără ea, fără nici un rost pe
lumea asta am înnebunit. Trebuia să fac ceva să elimin toată tensiunea şi
toată durerea care pusese stăpânire pe mine pentru pierderea lui mama
aşa că m-am dus acasă la cel care a lovit-o cu maşina, vroiam să îi dau foc la
casă... dar apoi am văzut maşina afară... avea parbrizul spart şi capota
îndoită... am luat bată de baseball din portbagaj şi am început să o lovesc cu
toată puterea mea. Câteva minute mai târziu, fiul lui a ieşit din casă şi mi-a
spus că tatăl lui nu a făcut nimic greşit, că mama a fost vinovată că nu s-a
asigurat şi că asta a meritat pentru că nu a fost atentă. Am văzut negru în
faţa ochilor şi am început să îl lovesc cu bâta de baseball până a ajuns
poliţia şi m-a arestat. A urmat apoi închisoarea şi ea nu mi-a trimis nici
măcar un mesaj timp de şase luni de zile. Încă mă mai gândeam la ea şi
după ce am ieşit din închisoare, nu reuşeam să înţeleg cum poţi să spui că
iubeşti o persoană şi apoi să o abandonezi în momentul în care are cea mai
mare nevoie de tine, ea nu a fugit când am intrat în închisoare, a fugit când
mama mea a murit. Dar ştiam că trebuie să fac ceva cu viaţa mea, mi-am
jurat că nu voi mai ajunge niciodată acolo, în locul ăla groaznic, nu puteam
să o las pe mama să mă privească de acolo de sus şi să vadă că am ajuns un
nimic. Suferise destul pentru toate problemele pe care i le creasem când
era în viaţă, nu puteam să o fac să sufere şi acolo sus. Şi apoi ai apărut tu...
şi viaţa mea a început să capete sens, m-ai făcut să îmi doresc mai mult de
la viaţă, mi-ai luminat zilele cu zâmbetul tău, cu gingăşia ta, cu felul tău
copilăros de a fi... cu grija care o aveai de mine... tot întunericul din mine
începuse să capete culoare. Şi când Rebeka s-a întors, confuzia a pus
stăpânire pe mintea mea... credeam că iubirea pentru ea era încă acolo,
amintirile cu ea începuseră să îmi revină în minte, însă după fiecare
amintire cu ea alte zece cu tine îmi apăreau în gând, după fiecare minut cu
ea, gândul îmi zbura şi mai tare la tine, stăteam de vorbă cu ea şi mă
gândeam numai la tine, mă uitam la ea şi te vedeam doar pe tine... şi apoi
am înţeles, ea rămăsese o amintire şi tu erai peste tot în jurul meu. Am