- Jessica, aici erai, te-am căutat peste tot. Salut, Bruce.
- Samuel, bine ai venit!
Privirea lui Bruce s-a întunecat la vederea lui Samuel şi îl priveşte de parcă
ar fi în stare să îl spintece în două. Decid să îi dau să guste măcar o bucăţică
din ce am simţit eu şi îl i-au pe Samuel de braţ. Mâinile lui Bruce s-au strâns
în pumni pe lângă corp şi îşi încordează maxilarul atât de tare încât toţi
muşchii feţei i se disting pe chip. Îl trag pe Samuel după mine şi trecem pe
lângă Bruce, care a rămas ca o statuie în marginea intrării. Îmi pare rău dar
asta nu e nimic pe lângă ce am simţit eu când l-am văzut că se sărută cu
Rebeka. Doar nu credea că dacă a venit şi mi-a spus tot ce mi-a spus, mă voi
arunca în braţele lui şi voi şterge cu buretele toate nopţile nedormite şi
toată suferinţa provocată de el. Însă aş minţi jalnic, dacă aş spune că
vederea lui nu m-a afectat deloc, ci dimpotrivă, stomacul meu este întors cu
susul în jos şi picioarele îmi tremură şi nu doar din cauza tocurilor. Mi-a fost
atât de dor de el şi în timp ce vorbea îmi imaginam cum mă i-a în braţe şi
mă săruta. Nu ştiu dacă aş fi putut să îi rezist, efectul pe care îl are asupra
mea mă sperie teribil, ştiu că i-ar trebui doar un gest minim să mă facă să
cedez. Nu pot să cred că am avut puterea să îi rezist şi să nu plâng, când
inima mea varsa râuri întregi de dorul lui. Dar nu pot să îi permit să mă
calce în picioare din nou, încrederea mea în el s-a pierdut complet şi nu ştiu
dacă voi mai putea vreodată să cred în el. Chiar dacă l-aş ierta, cu toate că
nici nu se pune problema, dar dacă prin absurd aş face-o, încrederea mea în
el ar fi tot la pământ.
Mă simt extrem de obosită de la atâta stat în picioare şi de la tocuri şi de la
toată nebunia de azi cu defilarea şi mai ales cu întâlnirea cu Bruce.
- Samuel, ai văzut-o cumva pe Sam? Vroiam să o întreb dacă mai sta, mă
simt extenuată. - A plecat mai devreme să o acompanieze pe Karla acasă, dar te duc eu
acasă, nu e nici o problemă.